Posts

Showing posts from May, 2005

LUMEA FIZICĂ

Ce este materia? Materia nu este decât spirit aflat pe planul cel mai de jos, tot aşa cum materia de pe planul cel mai elevat este spirit. Diferenţele sunt produsul unei inteligenţe limitate, totul fiind spirit. Materia fizică există în şapte stări, dintre care noi percepem doar trei, cele mai puţin subtile: solidă, lichidă şi   gazoasă. Sub influenţa legilor Naturii, materia poate trece prin toate aceste stări, pentru ca apoi să revină la punctul de plecare. Aşa se întâmplă, de exemplu cu apa, atunci când trece din stare solidă (gheaţă), în cea gazoasă (vapori). Materia şi stemului solar este alcătuită din cele şapte feluri de atomi, corespunzători respectiv celor şapte lumi. Fiecărei lumi îi corespunde o anumită stare a conştiinţei. Lumile mai poartă şi   numele de planuri (de exemplu, lumea sau planul astral). în şi stemul solar există şapte planuri ale naturii, pornind de la cel fizic. Atomul Prin dezintegrare, atomul fizic dă naştere materiei a