Despre Dania şi nu numai…

De Eugen Matzota

Despre ţara asta, ce să zic mai degrabă?...

Poate că e o ţară împărţită în insule, cu foarte puţine păduri, eu am văzut mai mult câmpii şi ape, cu poduri măreţe care le leagă între ele, ei, nu pe toate, dar orişicum...

Când mă gândesc că românii se laudă cu podurile lor amărâte peste Dunare, or fi fost ele minunăţii, la vremea lor, adică pe timpul romanilor, dacă ne referim la podul lui Apolodor din Damasc, dar dacă e să luăm de bună povestea minunii podului lui Saligny, ştiu şi eu ce să zic?

Aici treci peste marea care este între insule, chiar dacă ei spun că nu e mare, că e doar apa dintre insule, dar tot apa mării e, şi marginile sunt cam la distanţă...

Când am trecut din Danemarca în Suedia, păi, cum să zic­, distanţa dintre Copenhaga şi Malmo e de vreo 40km, dintre care mare parte e podul, iar autostrada are şi o bucată pe sub apă, aşa, de fantezie, să fie şi un tunel acolo...

Danemarca, mă rog, ca Danemarca, dar eu abia aşteptam să le vad pe ele, pe suedezele visurilor tinereţii, femeile femeilor, ce mai, şi le-am văzut la ele acasă, într-un oraş cosmopolit, muticultural, cum spun ei, adică plin de alte naţii, de prin ţările arabe, ori de prin alte părţi brunete, c-am stat la benzină să revina unul de-al nostru bine bronzat la Mercedesul de teren parcat la pompă, şi, după vreo 4-5 minute, a venit doar ea, cu un puradel.

Am schimbat pompa, ce era să fac, să ne ţigănim acolo pe româneşte?

Multiculturalitate, nu?

În fine…

N-am căzut eu în cap când le-am văzut pre dânsele, suedezele, dar nici de lepădat nu erau, m-a dat pe spate lejeritatea în manifestări, au trecut la un moment dat trei puştoaice, cam între 10 şi 16 ani, că nu poti să-ţi dai seama, cu CD player în mână, dat cât se poate de tare, şi ele ţopăiau şi dansau râzând, ce mai, tare mi-a plăcut...

Spuneam că nu-ţi poti da seama, c-am intrat la un McDonalds, să fac uz de toaleta lor, şi-am vazut la o masă niste puştoaice fardate puternic, provocatoare, şi, când s-au ridicat, şi-au trecut pe lângă mine, una nu avea mai mult de zece anişori, dar părea a fi deja pornită pe calea cea bună, mă rog...

Se zice aici că iau concepţionale de la zece ani deja, d-aia zic ca aia avea zece, poate nici atât n-avea, dar moralistul din mine ar zice că nu se poate aşa ceva, măcar zece anişori să aibă, nu?

Era sâmbătă, soare, lucru rar la ei, zice-se, deşi eu am parte de el de aproape o săptămână, terasele erau pline, parcurile, la fel, pe marginea apelor, ce să mai vorbesc!, peste tot oameni care se bucurau de căldura soarelui.

Pe aleile parcului gâştele îşi plimbau bobocii în cea mai deplină comuniune cu oamenii care stăteau pe iarbă, la picnic, mulţi biciclişti, multe biciclete, la gară erau un câmp de biciclete, din loc in loc zăreai câte o pompă de aer, scria LUFT pe ea, să nu sufere sărmanii fără aer prin cauciucuri!

Greu, greu de tot, nu?
Nu-ţi convine, asta e, marş înapoi în România!