Mămăliga 2003

De Eugen MATZOTA

A venit şi a trecut anul 2000, luând cu el şi fine(ţe)le lumii. La fel şi cu acest an 2003, cu toată liberalizarea telecomunicaţiilor cu tot. Aici, la noi, în plin mioritic, unde resem­narea e firească, greu se mai schimbă ceva. Pe piaţa comu­nicaţiilor mobile, de exemplu, tot Connex şi Orange fac jocurile. Iar dacă despre Orange se poate spune că se comportă aşa cum ne şi aşteptam de la un nume atât de cunoscut pe plan mondial, despre Connex, ce mai putem să zicem?

Bine, e adevărat, nicăieri în lume nimeni nu-i are la suflet pe marii furnizori de servicii publice, dar parcă, totuşi, comportamentul de mare baron - marca Connex - le întrece pe toate. Puţini dintre noi îşi pot permite să treacă cu lejeritate peste gafe monumentale, de tipul campaniei „Vara asta nu vezi Marea Neagră!", care a deranjat până chiar şi pe marele Guvern al României.
Ce mai contează, în aceste condiţiuni, nişte kamarazi, acolo, nemulţumiţi de majorarea tarifelor? Nu le convine, la revedere, s-or
mai găsi peste noapte alţi fraieri, că doar suntem în România, nu?... Pentru cine a uitat cum a rezolvat problema ANPC (care, ştiţi, ne apără interesele) aflăm din comunicatul oficial: "începând cu 1 martie, noile tarife Kamarad Week-end sunt cele comunicate de către Connex." Nu tu daune, ceva, acolo... Oricum, e bine că reclamanţii au scăpat fără a fi arestaţi cumva, mai ştii...
In acelaşi spirit de mare boier, domnul Ted Lattimore plăteşte dividende, lucru bun şi frumos, de altfel, dacă n-ar avea şi datorii. Or, după cum ştim noi, locuitorii lumii celor mici şi care nu cuvântă, o companie care are datorii trebuie să şi le plătească, înainte de toate. Asta nu şi când e vorba de Connex, pentru că e super-ofertă, probabil...
Am adus în faţa clasei această companie pentru a demonstra că nu este nevoie să cheltuieşti cine ştie ce fonduri de promovare, poţi ajunge pe buzele tuturor gratis, promovând asemenea atitudini împotriva publicurilor. Contează, poate, numai contextul în care ajungi să fii pomenit.
Poate că de la înălţimile oxigenate ale Connex se vede altfel, dar, atenţie, piaţa românească este saturată deja. Prea mulţi clienţi noi nu se prea văd la orizont, aşa că iubirea faţă de cei aflaţi în viaţă trebuie să fie una cu adevărat creştinească. O fi mămăliga un element cu specific naţional care nu explodează uşor în condiţiunile mioritice, dar păţiţi cum suntem - de 2002 ani încoace - parcă n-aş conta prea mult pe asta.
A bon entendeur, salut!

Popular posts from this blog

Maidanul lui Banciu

Umbra lui Tito la Skopje

România NU este condusă de servicii secrete