Armânul noului mileniu
De Eugen Matzota
„Aromâna (cunoscută, de asemenea, sub
numele de „macedo-română“, sau „vlahă”), este vorbită de o jumătate de milion
de oameni, în principal în părţi din nordul Greciei, Albania, Fosta Republică Iugoslavă a
Macedoniei, şi Bulgaria. Aceasta constituie cea de a doua varietate ca populaţie din ramura „daco-romanică” a limbilor romanice, celelalte
fiind: daco-româna (cu aproximativ 25 de milioane de vorbitori, în special în
România şi
Republica Moldova), istro-româna (vorbită de cel mult 1500
de suflete din peninsula Istria din Croaţia), şi megleno-româna (cu circa 5000 de vorbitori în
principal în zonele din Grecia şi Macedonia la nord de Golful Salonic),”[i]spune
Martin Maiden, profesor de limbi romanice la Oxford, în 2004, în “Perfect pedigree.
The ancestry of the Aromanian
conditional.”
Armânul de astăzi nu mai este
nici vlahul Evului Mediu, cu atât mai puţin exilatul ajuns pe la Viena sau
Pesta, gonit din casa şi din lumea lui de hoarde înarmate.
Nu este încă nici cetăţean
european cu drepturi depline pentru că lumea lui este încă împărţită în mai
multe lumi balcanice.
Ceea ce este mai grav, însă,
este faptul că primejdia asimilării sale, odată cu primejdia pierderii
identităţii, stă încă deasupra capului său ca sabia lui Damocles.
„Azi, după două războaie balcanice şi
două războaie mondiale, cu grave consecinţe în toate domeniile, situaţia
aromânilor din Balcani e dramatică. Dacă nu se reuşeşte să se impună statelor
din zonă, foarte curând, şcoli sau clase cu predare în aromână, limba care a
rezistat pe acele meleaguri mai bine de două mii de ani se va stinge de tot,
sub ochii noştri.”[ii]
Cuvintele de mai sus, spuse de
un om care a văzut multe, aşa cum este elegantul învăţat Neagu Djuvara, sunt mai
mult decât un semnal de alarmă. Într-o lume a globalizării, într-o lume
modernă, departe de modelul tradiţional al comunităţii armâneşti, ce şanse ar
mai avea identitatea armânilor ?
Am scris această carte cu
credinţa că mai sunt şanse, că nu este prea târziu.
Într-o lume fără graniţe,
armânul, care a fost mereu un cetăţean european, este la el acasă.
Armânul secolului al XIX-lea nu
mai este acelaşi ca omul zilelor noastre. Valorile lui, chiar dacă ţine în
continuare la cele tradiţionale, sunt în ton cu timpurile.
Poate că armânul de acum o sută
şi ceva de ani este pe cale de dispariţie. Armânul nou, o îmbinare a produsului
societăţii tradiţionale cu cea modernă, renaşte din cenuşa celui vechi,
asemenea păsării Phoenix prin produsul minţii şi sufletului său creator de
lumină.
[i] Maiden, Martin, “Perfect pedigree.
The ancestry of the Aromanian
conditional”, in Ashdowne, Richard and Finbow, Thomas (eds.), Oxford
Working Papers in Linguistics, Philology and Phonetics, 9: 83-98, 2004.
[ii] Djuvara, Neagu, O scurtă istorie a românilor povestită celor
tineri, Ed. Humanitas, București,
2010, p.259
