Nu sunt eu Stăpânul Inelelor...
Când citesc Bhagavad-Gita și reflectez la cum a creat
Dumnezeu acest univers, orice altceva mi se pare atât de superfluu.
Albert
Einstein
1975.
Zece ani de la moartea lui Einstein. Richard Feynman, unul dintre fizicienii cu
o influență semnificativă, nu doar în fizică, ci și în alte domenii ale cunoașterii
umane spune:
"Nu pot înțelege cum a ajuns la intuiția ce duce la E=mc2, considerând
nivelul cunoașterii științifice de atunci." (1905)
Când am
aflat că Einstein avea mereu pe birou un exemplar din cartea The Secret Doctrine a Contesei
Blavatsky, mi-am adus aminte că un om ca el, atât de deosebit de restul lumii,
care citea și aprecia Bhagavad-Gita, putea trece peste sentimentele ambigue pe
care le poate avea omul de știință în fața unei abordări ne-științifice.
Știind că
Vedele si Upanishadele provin de la o civilizație avansată putem presupune că
ele conțin adevăruri nedescoperite de noi încă.
Doar dacă
ne-am referi doar la ideile preluate din Vede și confirmate de teoria Big
Bang-ului, care este susținută de experiențe și observații astronomice, despre
originea Universului într-un punct și-ar fi suficient ca să acordăm mai multă
atenție Teosofiei.
Dacă te
plimbi destul prin viață, nu se poate să nu vezi că sunt tot felul de oameni...
Așa, unii ne privesc de sus pentru că doar ceea ce spun ei este adevărat, tot
ce spun ceilalți este fals, e minciună, drept care nu trebuie să-i ascultăm
decât pe ei.
La fel,
mai sunt din cei ce ne învață cam așa: cine nu e cu noi, e împotriva noastră!
Om fiind,
și supus greșelilor, m-am scăldat și eu în această băltoacă a suficienței. A
trebuit să trec prin încercări ce le prea meritam ca să văd că nu aceea este
Calea. A trebuit ca alții să sufere ca eu să înțeleg.
Și-atunci
mi-a ieșit în cale Teosofia. Am citit, am studiat, am comparat, mi-am notat, și
așa, încet-încet, s-a încropit o carte pentru mine și cei apropiați mie. Au
trecut mai bine de 20 de ani de-atunci, nici acum nu este ceea ce-aș vrea să
fie: o comprimare în pagini puține a Învățăturilor teosofice. Dar este mai
aproape de ceea ce vreau. Iar dacă ne va ajuta să fim mai buni, cât de puțin,
atunci n-a fost degeaba.
M-am
străduit să nu fac judecăți, sunt alții să le facă. Doar vreau să cred c-am
încercat cu bună credință să strâng aici cartea aceasta ceea ce alții știu mai
bine decât mine.
Mai am puțin
și cred c-aș putea spune că știu că nu știu nimic, cum a mai spus cineva
înaintea mea. Dar n-a sosit acel moment încă. Acum știu doar că nu dețin cheia
care deschide orice.
Nu știu
nici măcar cât știau cei dinaintea noastră, doar descopăr cu uimire că nu noi
suntem primii, c-au mai fost alții înainte, și din învățăturile lor mai aflăm
din când în când câte ceva.
Știu
sigur doar un lucru: că nu sunt eu Stăpânul Inelelor...
Eugen Matzota
București, noiembrie 2009
