Atacurile teroriste din 11 septembrie – nişte accidente?
Interesantă afirmaţie, nu-i aşa? Mai ales că ea nu aparţine vreunui susţinător DAESH sau ISIS, cum s-o numi teroarea care ne pândeşte pe toţi.
Nu, această afirmaţie este făcută de un vice-premier al uneia dintre importantele ţări ale Uniunii Europene – Suedia.
Åsa Romson, care face parte din Partidul Verde, partid care mai peste tot ascunde tendinţe de stânga, şi-a permis să facă asemenea afirmaţii nu aiurea, ci chiar cu ocazia deplângerii sorţii lui Mehmet Kaplan. Acesta nu este cineva oarecare, ci chiar un ministru din guvernul Regatului Suediei, ministru turc la origine, după cum se vede şi din nume, şi care a ajuns aşa de sus deşi era cunoscut pentru trecutul lui ca activist palestinian. Sau, poate tocmai de aceea…
Putem să punem problema şi aşa, deoarece Suedia este prima ţară europeană care recunoaşte statul pe care şi Ceauşescu-l avea la suflet, cel palestinian.
Doamna aceasta, pe care din motive de lipsă de misoginism, ca şi din motive pur diplomatice, nu putem s-o caracterizăm aşa cum i-ar sta bine, îl laudă pe acest Mehmet pentru modul în care a acţionat când era preşedinte a Tinerilor Musulmani Suedezi în vremea evenimentelor din 11 septembrie 2001.
Ce spune ea, de fapt:
„El [Mehmet Kaplan] a fost preşedinte al Tinerilor Musulmani Suedezi în situaţii grele cum au fost în preajma accidentelor din 11 septembrie şi similare.”
Să te cruceşti, nu alta, şi să-ţi dea şi lacrimile de cât de greu i-o fi fost acestui fost activist palestinian în preajma aşa-numitelor „accidente”!!! Până unde poate merge toleranţa noastră?
Păi, uite până unde. Până la a-l pune ministru pe acest om care spunea în 2009, deci cu mult înainte de ziua de azi că palestinienii sunt trataţi de Israel cum erau trataţi evreii de către nazişti în anii 30!
Bine, această, cum să-i spunem, doamnă, mă rog, e cunoscută pentru gafele, ca să nu spunem prostiile pe care le poate debita, deoarece se pare, aşa cum spune prestigiosul "The Guardian", c-a mai comparat şi criza imigranţilor din Mediterana cu Auschwitz!
Acum, stăm şi ne-ntrebăm: oare cât mai trebuie să răbdăm asemenea deviaţii?
Până se va stinge lumina peste Europa Shariei?