Citiți Eminescu până nu va fi interzis din nou!
De Eugen Matzota
Cine n-a auzit de Eminescu? Cine n-a citit ceva de Eminescu? Pare că el este chiar ființa neamului acesta și chiar așa și este!
De ce-ar fi interzis, la urma urmei?
Pentru cine știe mai mult decât două versuri din ”Luceafărul”, lucrurile sunt relativ mai clare. Eminescu a fost un mare gazetar politic și, din această postură, ca o fire enciclopedistă ce era, a scris în cunoștință de cauză despre multe lucruri importante pentru poporul său.
Este o perioadă în care România devine Românie, nu mai este Țara Românească și Moldova, ci ajunge a se numi chiar Regatul României în 1881. Chiar la această perioadă se referă și Caragiale când scrie ”O scrisoare pierdută”. Acum, noi tot suntem tentați a spune că tot ce-a scris Caragiale atunci e valabil și astăzi. Și așa pare a fi!
De ce n-ar fi la fel și cu Eminescu? Articolele sale publicate în cotidianul ”Timpul” erau mult diferite de poeziile sale atât de fragede, ca să folosim un titlu de-al lui. Realitatea cruntă a invadării noii țări de către oameni veniți de dincolo de granițe spre a se îmbogăți rapid este criticată fără milă în articolele sale.
Desigur, s-au găsit multe voci care să-l facă pe Eminescu ba xenofob, ba antisemit, oricum naționalist. Niciuna dintre aceste caracterizări nu dau bine, nu-i așa? La cum se judecă astăzi, mă rog, până la Epoca Trump, Eminescu n-ar trece testul lui ”politically correct”.
Așa și este, pentru că marele nostru poet era foarte dur când era vorba de români, față de soarta lor.
Oricum, una dintre poeziile sale cele mai pline de dragoste de țară sau de naționalism, cum s-ar spune cu ură, este ”Doina”. Mult timp, ea n-a apărut pe nicăieri, ascunsă printre celelalte opere mai cuminți.
Publicată în 1883, ”Doina” este valabilă și astăzi, oricât am vrea noi să spunem că nu…
Vă las să vedeți singuri dacă Eminescu ar trebui interzis azi.
Doina
Mihail Eminescu
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul te tot paște,
De nu te mai poți cunoaște.
Sus la munte, jos la vale
Și-au făcut dușmanii cale;
Din Satmar pâna ‘n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Și-i străin în tara lui.
Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dușmanii în puhoiu
Și s-așează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinatate.
Numai umbra spinului
La ușa creștinului.
Își desbracă țara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă
Sărac în tara săracă!
Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia.
Ștefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasă grija Sfinților
În sama părinților,
Clopotele sa le tragă
Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,
Doar s-a ‘ndură Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!
Tu te ‘nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i sună din corn odată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i sună de două ori
Îți vin codri ‘n ajutor,
De-i sună a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară,
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!
Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Ci să-i scoată ochii corbii
Să rămâe‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească
Cine ține cu străinii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia.
