Un Sine absolut, transcendent și de nedescris?
De Eugen Matzota
În general vorbind, tot ce știm acum sigur despre ce anume ar putea să fi înțeles Buddha când vorbea de ideea de „non-sine“ se bazează în special pe discursul lui despre această idee.
Să vedem ce are de spus Buddha unui grup de călugări, așa
cum ne e povestit în ”Anatta-lakkhana
Sutta: The Discourse on the Not-self Characteristic”:
„Astfel a fost auzit de mine. La un moment dat, Cel Binecuvântat locuia
în parcul de căprioare Isipatana din apropiere de Benares. Acolo, într-adevăr,
Cel Binecuvântat s-a adresat grupului de cinci călugări.
„Forma, o, călugări, este non-sine; dacă forma ar fi fost sine, atunci
forma nu ar duce la nenorocire și ar trebui să se obțină în ceea ce privește
forma: „Poate forma mea să fie așa, se poate ca forma mea să nu fie așa, și
într-adevăr, o, călugări, deoarece forma este non-sine, prin urmare, forma duce
la nenorocire și nu se obține în ceea ce privește forma: „poate forma mea să
fie așa, se poate ca forma mea să nu fie așa.“[1]
Iar Buddha continuă și, luând unul câte unul toate
agregatele următoare:
·
Forma;
·
Senzația;
·
Percepția;
·
Formațiunile
mentale;
·
Conștiința.
Acum, de la ceea ce spune Buddha aici, înțelegem că
non-sinele (Anatman sau anatta, venind de la forma „an“ = „nu“
și „Atman“ sau „Atta“ = „sine“ nu ar putea fi niciunul dintre aceste agregate .
Prin urmare, Buddha întreabă călugării în aceeași predică:
„Ce credeți despre asta, o, călugări? Este forma permanentă sau
nepermanentă?“
„Nepermanentă, Doamne.“
„Acum, ceea ce este nepermanent, este nesatisfăcător sau satisfăcător?“
„Nesatisfăcător, Doamne.“
„Acum, ceea ce este nepermanent, nesatisfăcător, supus schimbării, este
corect să se considere: „Aceasta este a mea, acest lucru sunt eu, acest lucru
este sinele meu?“
„Într-adevăr, nu, Doamne.“[2]
Și așa mai departe, până când Buddha întreabă în cele din
urmă:
„De aceea, cu siguranță, o, călugări, oricare ar fi conștiința, trecut,
viitoare sau prezentă, internă sau externă, grosieră sau fină, scăzută sau
elevată, departe sau aproape, această conștiință trebuie să fie privită cu
înțelepciunea corespunzătoare, în conformitate cu realitatea, astfel: "Acest
lucru nu e al meu, acest lucru nu sunt eu, acest lucru nu este sinele meu.“[3]
Prin urmare, aceste cinci agregate constituie totul despre o
persoană: mintea, corpul și experiența, dar ele nu sunt sinele. Ele nu sunt
permanente, astfel încât eul nu persistă în timp, și nici n-ar putea fi asociat
cu controlul. Buddha neagă că eul este identic cu cele cinci agregate, spunând despre
fiecare „Acesta nu e al meu, acest lucru nu sunt eu, acest lucru nu este sinele
meu.“
Savantul budist Bhikkhu Bodhi, spune că Buddha utilizează
diferite moduri de discurs în diferite contexte. În acest discurs despre non-sine
se pune accent pe atingerea eliberării, astfel încât Buddha ne învață că toate
obiectele agățării nu sunt sinele, în scopul de a ajuta călugării să depășească
această tendință spre a apuca, spre agățare.
Acum, modul în care Buddha explica totul este foarte clar și
simplu, dar, de asemenea, logic. Și, pentru mine, cel puțin, logic înseamnă
înțelegerea umană, rațiunea umană.
Ar trebui să cred acest mod de gândire umană?
Pe de altă parte, ar trebui să merg cu ceea ce a spus
contesa Blavatsky despre prezența unui element nemuritor în mine?
„Atma, principiul divin impersonală sau elementul nemuritor în om,
nimic deosebit de spiritul universal.“[4]
Pe de altă parte, cine sunt eu pentru a rezolva problema,
deoarece chiar budismul Theravada și Mahayana diferă cu privire la modul în
care se înțelege „anatman“?
Astfel, pentru Theravada „anatman“ înseamnă ego-ul unui
individ și Mahayana consideră că formele fizice sunt lipsite de sinele
intrinsec.
De aceea, voi merge pe ideea existenței unui Sine absolut,
transcendent și de nedescris, așa cum interpretează învățăturile Vedanta discursul
despre non-sine, cu totul altul decât cele cinci agregate.
