Posts

Showing posts from May, 2017

Maidanul lui Banciu (partea a patra)

Image
Gânduri de Eugen Matzota După toate celelalte trei articole scrise despre atacurile numitului Banciu asupra valorilor comunității armâne, am ajuns la înțelepciunea de a găsi și ceva bun în toată povestea asta tristă.

Maidanul lui Banciu (partea a treia)

Image
Gânduri de Eugen Matzota Poate că l-aș fi înțeles pe numitul Banciu că, privind de la înălțimea tribunei de pe maidan, este gelos pe Hagi. Poate că, pe lângă alte cuvinte scuipate de-a lungul timpului, l-aș fi înțeles c-a fost luat de val și-a uitat că nu e pe maidan. Ei, dar când am văzut că, după peste 20 de ani de când fac situri Web, mi se blochează pagina, ei, asta m-a deranjat și mi-a adus aminte de Securitate. Și-atunci, pentru că tot a ridicat problema regnului, am să-i aduc la cunoștință ce spun alții, care nu sunt specialiști în Juve, dar i-au cunoscut mai bine pe armâni.  Printre ei se află și Eminescu, luceafăr, nu fotbalist.

PASTILA DE FERICIRE de Eugen Matzota: Bine și rău

Image
De unde vine răul, care este originea lui? Aceasta este o problemă delicată și foarte greu de lămurit în câteva cuvinte. Vom încerca, totuși, să prezentăm câteva idei, măcar spre a îndemna la mai multă cunoaștere. Ni se pare foarte natural ca, dacă există bine, prin contrast, să existe și rău. Bun, dar de unde provine răul, dacă totul a fost creat de Dumnezeu, iar El nu poate face rău, ci doar bine?

Maidanul lui Banciu (partea a doua)

Image
Gânduri de Eugen Matzota   "De mult timp, de când ne-am vândut votul nimănui, Poporul a abdicat de la datorie; pentru Poporul care, odată a predat comanda militară, înaltele funcții civile, legiuni - totul, acum se restrânge și așteaptă cu nerăbdare doar două lucruri: pâinea și circurile "   - Satira X, Juvenal (circa 100 d.Hr.).

Maidanul lui Banciu

Image
Gânduri de Eugen Matzota   Există o doză de beție în Putere. Cu cât ai mai multă, ești tentat să te îmbeți cu ea, să crezi că tu ești cel mai tare, că tot ce spui e Lege și, mai ales, că toți ceilalți sunt niște accesorii de-ale tale.

PASTILA DE FERICIRE de Eugen Matzota: Cum să nu le facem rău celor care ne-au fost dragi?

Image
Cum să nu le facem rău celor care ne-au fost dragi? Pare a fi simplu, așa, la prima vedere… Doar știm cu toții că Dumnezeu e binele suprem. A face bine înseamnă a-L imita, dar e așa de greu de pus în practică! Suntem mereu tentați a ne scuza: știi, sunt și eu om, mai greșesc… Mai mult... / More...

Eugen Matzota - poezii în lectura autorului: ȘI IAR MI-ADUC AMINTE...

Image
Eugen Matzota - poezii în lectura autorului:  ȘI IAR MI-ADUC AMINTE... Mai mult... / More...

Eugen Matzota - poezii în lectura autorului: DUREREA DE TINE

Image
Eugen Matzota - poezii în lectura autorului:  DUREREA DE TINE Mai mult... / More...

PASTILA DE FERICIRE de Eugen Matzota: E bine să mergem la biserică?

Image
E bine să mergem la biserică? Iată o întrebare potrivită acestor timpuri. Occidentul a cunoscut, după cel de-al doilea război, o perioadă care a dus la golirea bisericilor și umplerea stadioanelor la concerte. Stadioanele au devenit imense locuri de întâlnire, ceea ce nu este ceva rău în sine. Doar c-au luat practic locul bisericilor. Evoluția actuală nu prevestește nimic bun. Mai mult... / More...