Maidanul lui Banciu (partea a treia)
Gânduri de Eugen Matzota
Poate că l-aș fi înțeles pe numitul Banciu
că, privind de la înălțimea tribunei de pe maidan, este gelos pe Hagi.
Poate că, pe lângă alte cuvinte scuipate de-a
lungul timpului, l-aș fi înțeles c-a fost luat de val și-a uitat că nu e pe
maidan.
Ei, dar când am văzut că, după peste 20 de
ani de când fac situri Web, mi se blochează pagina, ei, asta m-a deranjat și mi-a
adus aminte de Securitate.
Și-atunci, pentru că tot a ridicat problema
regnului, am să-i aduc la cunoștință ce spun alții, care nu sunt specialiști în
Juve, dar i-au cunoscut mai bine pe armâni.
Printre ei se află și Eminescu, luceafăr, nu fotbalist.
Am să redau aici, printre altele, câteva fragmente din cartea mea ”Armânii, frații noștri care pier”, 2016:
T. H. S. Escott James Baker spune în La Turquie: le pays, les institutions, les moeurs, Paris, 1883, că explicația pentru rezistența opusă de armâni la acest proces de deznaționalizare și grecizare este fermitatea cu care și-au apărat identitatea femeile armâne.
Da, acele femei legate de ideea de regn, plăcută acestui specialist în domeniul sportului:
„Femeile sunt mai conservatoare decât bărbații și țin cu tărie la limba lor de mamă (maternă), sunt indignate când cineva le confundă cu grecoaicele sau bulgăroaicele.”[1]
Să-l aducem pe maidan și pe Mihai Eminescu, pe care înclinăm la a-l crede mai mult pe numitul Banciu, în „Timpul,” III, nr. 211, 26 septembrie 1878, p. 1-2:
Sobri, având instinct de căsnicie și industrie, românii sunt în privirea acestor calități cu mult superiori celora ce vorbesc grecește; sunt însă inferiori greco-slavilor în spirit și în șiretlic. […] Băcani și breslași vlahi se află în toate orașele Turciei europene, ba chiar și în Ungaria și în Austria îi duce iubirea de câștig. Că se pricep și la negustorie în mare o dovedește bogatul Sina din Viena, vlah născut, de nu ne înșelăm, în Klinovo, sau totuși în una din localitățile Pindului numite mai sus.
Th. Capidan aduce o explicație excelentă pentru succesul lor în afaceri, în viața de toate zilele:
„[...] existența Macedoromânilor în conglomeratul balcanic, nu se datorește, cum s-ar crede, numai limbii, ci și hărniciei lor la muncă. Sub acest raport ei se deosebesc de Românii din țară, dar mai ales de țăranul român care muncește mai puțin. Prin muncă, ca mijloc oferit de natură și organizația socială, Macedoromânii, oriunde s-au găsit, [...] au reușit să-și creeze, sub raportul moral și material, toate acele virtuți sociale, care au făcut din ei elita societății în care au trăit.”[2]
Armânul de astăzi nu mai e vlahul Evului Mediu, nu mai e nici exilatul gonit din
casa și din lumea lui de hoarde înarmate și ajuns dincolo de Viena, până-n
Polonia.
Dar nu e nici cetățean european cu drepturi depline pentru că lumea sa e încă
împărțită în mai multe mici lumi balcanice.
Primejdia pierderii identității sale stă încă deasupra capului său ca sabia lui
Damocles și aici este lucrul cel mai grav: primejdia asimilării.
„Azi, după două războaie balcanice și două războaie mondiale, cu grave consecințe în toate domeniile, situația aromânilor din Balcani e dramatică. Dacă nu se reușește să se impună statelor din zonă, foarte curând, școli sau clase cu predare în aromână, limba care a rezistat pe acele meleaguri mai bine de două mii de ani se va stinge de tot, sub ochii noștri.”[3]
Cuvintele spuse mai sus de mai sus de elegantul învățat Neagu Djuvara, un om care a văzut multe, sunt mai mult decât un semnal de alarmă.
Armânul zilelor noastre nu mai este același ca armânul
secolului al XIX-lea. Valorile lui, chiar dacă ține în continuare la cele
tradiționale, se adaptează timpurilor.
Poate că acel armân tradițional e pe cale de dispariție.
În acest context, afirmațiile numitului
Banciu se înscriu într-o anumită campanie de denigrare a tuturor armânilor care au fost în
elita societăților în care s-au integrat.
Lucru care, se pare, se află la originea
invidiei sale, care, așa cum mai spus, se încadrează în anumite paragrafe de
lege.
Să vedem cum se va termina acest meci desfășurat în deplasare, pe maidanul lui Banciu…
[1]
Baker, James, La Turquie, trad. de
J. de Caters, Paris, 1883, p. 147
[2] Capidan, Th., Macedoromânii.
Etnografie, istorie,
limbă. Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă,
1942, p. 26
[3]
Djuvara, Neagu, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Ed. Humanitas, București, 2010, p.259
