ION - Chiar totu-i doar deșertăciune? - Eugen Matzota

 De Eugen Matzota

 

T

recuse vreun timp sau nu, tot ce putea spune Ion când lumea se înțepeni la loc și căpătă înfățișarea ei firească, cu tot cu minunatele culori care-i lipsiseră în gara cea mare era că, uite, cobora din nou în vale. Și asta era un lucru sigur, căci se repeta la fel ca în acea zi de Sânziene, și soarele era tot în același loc, și el era la fel de vesel, doar că totul se întâmpla încă o dată, ca și cum ar fi greșit prima dublă la filmare și avea s-o repete iar și iar, pân-o ieși bine.  

Ion, ca orice erou neînfricat, bine încadrat în realitățile mioritice românești, cobora drumul frecându-și mâinile de prea frig și iată că spune din nou.

• Hotărât lucru, era mult prea frig pentru o zi de Sânziene, își zise Ion în gând.

Tot așa, nu îndrăzni să înjure așa, din senin, cum făceau alții cu atâta ușurință, fără a se teme de Cel de Sus.
Ion nu era categoric ca ei și nici nu tânjea să fie...
Din păcate, n-avea ce face, că era printre ai lui, printre semenii săi, la bunici. Și nu puțini dintre ei îi erau chiar rude, deși nu știa Ion prea bine cum îi chema și ce fel de rude erau.
Acum trebuia sa treacă pe la cârciumă, să-și ia țigări, că trebuia din nou să fie natural, să se poarte ca orice om de-al locului. Pentru că în timpul care mai avea trăsuri pe drumurile prăfuite nu știa nimeni de socializare și alte mofturi de-astea moderne, acolo se adunau oamenii să mai schimbe o vorbă.
Și intră hotărât în lăcașul de pierzanie. Acolo, ce să vezi? Chiar Părintele, om mai altfel, care avea și la București casă, nu doar în curtea bisericii, și nu una oricare, ci una cu pereții tapetați cu cărți.
Acolo găsise Ion cărți vechi, pe care nu avea de unde să le citească altfel și din acre învățase prea mult, poate. Acolo văzuse printre cărți și portretul unui bărbat de vârstă indefinibilă, a cărui privire te urmărea prin cameră. N-ar fi băgat mâna-n foc că i se mișcă ochii după tine, oriunde te găseai, dar parcă așa și era.
Poate că ochii aceia de culori diferite să fi fost de vină. Că, altfel omul părea a fi unul obișnuit, nici prea înalt, nici prea scund. Dar impresia că este un om mare și impunător o aveai din prima. Poate că era doar măiestria pictorului, asta trebuie că era.
Avea niște haine de culoare închisă, ce părea a fi vreo stofă englezească dintr-alea scumpe. Ceea ce dădea culoare tabloului era, pe lângă ochii ce străluceau stins, bastonul cu măciulie neagră strălucitoare, ca un cap de pudel.
Imaginea acestui bărbat fără vârstă avea să-l urmărească prin toți anii tinereții încă de când îl văzuse prima oară când era mic de tot în Oradea natală și avea să-l întâlnească de mai multe ori, în cele mai neașteptate condiții. Dar hai să vedem mai departe ce se poate întâmpla într-o cârciumă oarecare dintr-un sat de pe lângă Dunăre…

• Ce cauți tu aici, printre țărani? îl luă la rost Părintele, de parcă locul lui acolo ar fi trebuit să fie.
• Dar, Părinte, eu ca eu, dar tu ce faci aici? zise Ion.
• Măi, copile, cum să-ți spun eu… Vezi tu, obiceiu-i obicei, e bine să fii printre oameni iar cârciuma, Doamne iartă-mă, nu e biserică, e un loc ca o biserică, unde se adună oamenii de tot felul. Știu ce vei zice, niște țărani. Dar și ei sunt oameni, și ei au suflet.

Când termină cu acest cuvânt, ”suflet”, Ion simțis deodată ceva rece, ca o adiere de vânt. Nu era nimic mai mult decât o senzație. Ceva cam ca și cum l-ar fi fixat cineva din spate.
Se-ntoarse și se uită în jur. Oameni obișnuiți.
Doar într-un colț, unde se și vedea mai greu din cauza fumului, se zărea un străin. Era clar că e străin, după haine, după port, cum ar spune Eminescu. Avea o privire ciudată, dată de ochii de culori diferite, unul negru, celălalt nedefinit. Cum stătea chiar în dreptul oglinzii înnegrite de veche ce era, puteai vedea și un baston ciudat, cu un cap strălucitor.
Exact ca omul din tablou, gândi Ion și se-ntoarse cu fața spre Părintele.

• Auzi, Părinte, cine-o fi ciudățenia aia de om, că eu nu-l știu? întrebă Ion.
• Care?
• Uite-acolo, la oglindă, zise Ion, stând în continuare cu spatele.
• Ce tot spui acolo? Ești nebun? Nu e nimeni acolo, zise Părintele.

Ion se-ntoarse repede și, ce să vezi sau, mai exact, ce să nu vezi? Nu era nimeni. Străinul pur și simplu dispăruse. Doar bastonul se mai vedea în oglindă, rezemat de masă.

• Păi, uite, i-a rămas acolo bastonul, zise Ion!
• Drace, îi scăpă lui Ion vorba în gând doar, acum a dispărut și bastonul. Nici în oglindă nu-l mai vedea. Măi, drăcie! Cum rostea cuvântul drac, cum auzea un chicotit în spatele său, peste umărul drept.

Se ridică să vadă ce și cum, că doar nu intrase-n pământ și merse până la masa unde-l văzuse pe cel din tablou. Jos, în praf lucea ceva. Se aplecă să vadă ce era. Un inel, nimic mai mult.

• Ia-l, ia-l, spuse o voce care suna de parcă era chiar în capul său.
• Ce zici, Părinte? întrebă Ion.
• Nimic, ce tot spui acolo?
• Ia-l, spuse vocea din nou…

Ion, care nu se pierdea cu firea așa de ușor, luă inelul, fără să se mire prea mult și fără să se mai uite la el. Se-ntoarse la masă.

• Ce-i, copile, iar ai vedenii? spuse Părintele zâmbind, singurul cu care-ar fi putut discuta despre asemenea lucruri. Tu chiar n-ai remarcat oglinda?
• Care oglindă, răspunse Ion, ușor confuz.
• Cea din spatele mesei, cum care oglindă? Mai e vreuna pe-aici?
• Da, da, oglinda aceea, de acea oglindă vorbești, repetă absent Ion.
• Bine, văd că te-a lovit ceva, acceptă zâmbind Părintele. Păi, hai să-ți explic eu mai multe.
• Păi, hai să-mi explici, sări Ion. Cum se face c-am văzut bastonul doar în oglindă?

Părintele mai ceru un rând, precizând că va plăti el următorul, apoi își lăsă privirea în jos, așa cum făcea când se gândea profund.

• De ce se vedea doar în oglindă, asta nu știu, dar ne putem gândi împreună, poate găsim vreo explicație. Ce știm este că oglinda este pusă pe o ușă mai mereu închisă, corect?
• Corect!
• Ce înseamnă ușa, ia să te văd?
• Păi, n-o fi așa de greu! E o trecere, o trecere spre altceva. Dacă mai punem la socoteală că oglinda în sine este o trecere spre altă lume, ei, lucrurile pot s-o ia razna.

Aici Părintele îi dădu imediat dreptate, dând admirativ din cap. Arătând către oglinda veche, continuă cu speculațiile:

• Tu, când ai venit, te-ai așezat în fața mea…
• Normal, nu așa stau oamenii la masă, față-n față?
• Ba da. Dar, vezi tu, eu stau cu fața spre oglindă, spre ușă, adică, spre exterior. Dacă știi ceva Feng Shui, atunci înțelegi că, stând cu fața spre exterior, pot respinge eventualele elemente ce vin să perturbe armonia acestui spațiu.
• Păi, oglinda nu putea face asta, că doar era chiar pe ușă?
• Ar fi putut, aprobă Părintele, dar era îndreptată spre interior.
• Aha, înțeleg, crezu că spuse Ion, dar, de fapt, atunci văzu că Părintele nici nu se uita la el, ci undeva în spatele lui, de parcă acolo s-ar fi aflat, nu chiar la masă…

Ion se mută pe scaunul din dreapta Părintelui, dar acesta nu dădu vreun semn c-ar fi remarcat asta. Mai mult, nu mai dădea nici un semn, căci totul se oprise, din nou, așa cum Ion era deja obișnuit.
Privi în jur, doar așa, ca să se convingă că are din nou dreptate și, da, așa era. Totul era încremenit în acel timp, culorile dispăruseră, sunetele se afundaseră în același timp și doar din spatele lui venea o lumină cu multe culori ce se schimbau ca valurile la malul mării.
Se ridică de la masă și se-ntoarse spre lumina ce se juca pe fața lui, cam așa cum face focul în vatră. Singurul lucru viu, poate în afara lui Ion, era locul unde stătuse străinul, oglinda și, o dată cu ea ușa, pe lângă care încercau să intre razele colorate.
Nu-i era teamă de nimic, de ce i-ar fi fost, la urma urmei, așa că se ridică și se îndreptă liniștit spre luminile ce-l îmbiau jucăuș. Prin oglinda de pe ușă se vedea altceva, o lume colorată, mică, dar plină de o altă viață.
Vru să pună mâna pe clanță, dar nu era nevoie, căci ușa se deschise singură și Ion păși în altă lume. Ușa se închise la loc în spatele său și lumina se potoli, mai potrivită pentru ochii omului, și lumea cealaltă începu să capete contururi și umbre.
În spatele lui nu mai era nimic...

Fragment din noul meu roman în curs de apariție

Mai mult... / More...