De Paști, acasă la Adrian Pintea… - Eugen Matzota
De Eugen Matzota
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când îmi aduc aminte de Oradea natală, cea atât de primitoare, de jucăușă, parcă fără de griji, îmi aduc aminte mereu de Adi…
Aveam fiecare câte o ceată, că n-aș putea să spun câte o bandă, de copii de clasa a doua, a treia, nu mai țin bine minte c-au trecut mai mult de 20 de ani de-atunci. Desigur, era vorba de o anumită luptă pentru supremație, care pe care.
Când văd Crișul trecând leneș pe sub podul din centru, așa cum l-am prins zilele astea, îmi aduc aminte cum scobeam cu toții prin malurile sale după comori.
Când revăd Palatul Baroc, abia scos pe vremea aceea de sub teroarea de mizerie a comuniștilor greci refugiați și plasați în minunea aceea arhitectonică de alți comuniști nenorociți, români de-ai noștri, la fel îmi amintesc de ceea ce vedeam noi dincolo de porțile metalice, de intrările ce duceau în pivnițe, probabil, o lume gen Harry Potter pentru noi.
Nu contează dacă a devenit cineva El Lidero Maximo până la urmă.
Nu contează nici că nu beam palincă împreună 20 ani mai târziu la cârciuma de vizavi de Liceul Maghiar. Asta e, aveau doar vodcă, nici urmă de palincă…
Apoi, după o vreme, Adi a trebuit să plece.
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când îmi aduc aminte de Oradea natală, cea atât de primitoare, de jucăușă, parcă fără de griji, îmi aduc aminte mereu de Adi…
Oare el își mai aduce aminte?
Mai mult... / More...
