Aceeaşi operă tristă, doar alte personaje şi mai triste

De Eugen Matzota

Aceeaşi operă tristă, doar alte personaje şi mai triste

Cine încearcă să înţeleagă azi ceva din scandalul care face ca prestigiosul „The New York Times” să publice mai multe articole pe acest subiect vede nişte tabere, cu manifestaţii la care se pot auzi atacuri care te duc cu gândul al anul 1990. Sigur că lucrurile s-or fi înfierbântat, c-au scăpat de sub control, dar nu poţi în 2016 să strigi “afară cu străinii din ţară” că te vei lipsi de plăcerea culturală cea mai mare, aceea de a merge la shopping în magazinele frumos colorate ale străinilor pe care-i urăşti atât de dezinteresat!

Povestea merge mai mult în urmă, unele voci susţinând că se ajunge la perioada în care mai era Iliescu preşedinte! Oricum, în decembrie 2013, guvernul era dat în judecată privind fuziunea Teatrului de Operetă cu Opera Naţională Bucureşti iar o serie de personalităţi din cultură, au înaintat, preşedintelui României, premierului României, Ministerului Culturii, Comisiei pentru Cultură şi Media şi Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, etc. un memoriu prin care cer abrogarea Hotărârii de Guvern privind reorganizarea şi funcţionarea Operei Naţionale din Bucureşti. Se vorbea atunci că, "printr-o serie de măsuri adoptate pe ascuns, Ministerul Culturii a început punerea în aplicare a unui plan sistematic de distrugere a culturii şi a tuturor artelor în întreaga ţară", mai ales Strategia Sectorială în Domeniul Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru perioada 2014 - 2020.

Cultura, cu artiştii ei de tot felul, cu toanele lor cu tot, artistice evident, e un domeniu delicat, care trebuie tratat cu respect. Pumnul sindicatelor nu prea are ce căuta aici dacă nu este acoperit cu o mănuşă delicată.

Desigur că şi femeia de serviciu şi plasatoarele, şi electricianul sau maşinistul, toţi îşi au locul lor într-o instituţie culturală. Dar atenţie la talent! Un tenor va putea schimba un bec, dar electricianul mă-ndoi că va putea să-i ia locul pe scenă tenorului. O balerină o fi ştiind să dea şi cu mătura sau aspiratorul, dar câte femei de serviciu perfect onorabile pot dansa pe ponturi?

Cred că suferim cu toţii de rămăşiţele comunismului, când toţi erau o apă şi-un pământ, să poată fi stăpâniţi mai uşor. Inginerul era mai mereu privit de către muncitor ca o anexă cu totul nefolositoare pentru că el, muncitorul, clasa muncitoare, asta conta, nu inginerul care nu ştie şi nici nu face nimic!

La fel este acum cu domnul Vlad Alexandrescu, care, iată, vine şi-şi permite să facă prea multe! De aceea, Sistemul, cu S mare, este cel care trebuie să se apere şi să rejecteze acest corp străin care-şi permite să vină să facă ordine aici, unde noi suntem stăpâni de mii de ani!

Ştiu, am exagerat cu miile de ani, dar nicidecum cu Sistemul care-şi păzeşte avutul şi privilegiile. Problema e că avutul lor, dacă vorbim de acelaşi lucru, de Cultură adică, nu e al lor, ci al urmaşilor noştri, în vecii vecilor, cum spunea marele Ştefan. 

Acestea sunt corpurile străine, domnule Prim-Ministru, nu Domnul Alexandrescu, cel care vrea să facă treabă! Ele trebuie eliminate!

Dar cine să îndrăznească aşa ceva, că marele Ştefan a murit cam de mult timp?