Secretul şi securitatea naţională

De Eugen Matzota

Trăim într-o ţară unde este posibil ca un contract secret, şi mă refer aici la Bechtel, să poată să dispară de la un minister, de parc-acolo ar fi vreun chioşc de la colţul străzii. Totul devine secret iar poporul din banii căruia s-au înfruptat cei ce-au semnat contractul n-are dreptul nici măcar să vadă nişte vinovaţi.

Poate că se merge prea departe cu secretele şi cu secretizarea asta şi aici e moştenirea Securităţii, probabil. N-au trecut decât 26 de ani şi e greu să-ţi uiţi obiceiurile… 

Scandalul din ceea ce la noi se cheamă Sănătate, şi la alţii crimă sau chiar genocid, ridică din nou problema punerii la secret a oricărui lucru ce pare a fi nepotrivit pentru civili.

Nişte oameni susţin c-au trimis documente dar nu pot dovedi, că sunt secrete. Alţii susţin că n-au văzut în viaţa lor aşa ceva. Şi unii, şi alţii, se bazează secrete, pe blocarea accesului la informaţie, blocat de această secretizare.

Desigur că un serviciu de informaţii, în cazul nostru SRI, nu poate să verifice dacă soluţiile acelea erau sau nu conforme cu etichetele deoarece ar fi trebuit să facă o cercetare în acest sens. E de-nţeles asta.

Pe de altă parte, teoretic vorbind, informaţiile au un caracter secret doar pentru că sunt procesate într-un sistem secret, ele provenind din surse publice. Astfel, informaţiile care provin de la Servicii sunt redundante, deoarece aceste informaţii ar trebui să existe şi la diferitele entităţi în cauză, care, mai mult, ar trebui să ia măsuri pentru rezolvarea problemelor.

Informaţiile furnizate de Servicii nu fac decât să integreze datele provenite din mai multe domenii, furnizând un produs informaţional care poate avea un format de securitate naţională. Mai clar, de exemplu, Ministerul Agriculturii are anumite informaţii, care-ar putea da, dac-ar fi corelate cu cele de la Ministerul Sănătăţii, o altă informaţie.

Acest proces nu se întâmplă, de regulă, dar SRI poate veni cu un asemenea produs integrat, produs care poate fi pus pe masa decidenţilor, care mai mult, trebuie să şi semneze de primire.

Noi nu putem verifica nimic, deşi totul pare cusut cu aţă albă. Suntem actori într-o piesă de teatru, cum bine spunea marele Will, doar că rolul nostru este cel al prostului.

Dacă toate aceste informaţii există deja în mediile din care provin şi nu sunt secrete, fiind informaţii publice, de ce să nu se afle cine e de vină? De ce atâta secret?

Întrebarea este dacă n-o fi venit momentul să ne despărţim, măcar în acest sens, de vechile metehne ale Securităţii?